Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

vineri, 3 iunie 2011

O zi..diferita





Era miercuri.Soarele batea puternic fata de ziua de marti.Ea,o copilita zapacita fiind,avea impresia ca atat timp cat soarele e pe cer…totul va merge bine ,iar zilele vor fi obisnuite.Cat de mult s-a putut insela!
S-a trezit bucuroasa pentru faptul ca in acea zi le va putea demonstra parintilor ca poate sa incheie cu brio anul scolar.Le-a spus ca va reusi.Apoi,s-a gatit si a plecat la scoala.A intarziat,ca de obicei la prima ora…dar parca a trecut neobservata prin fata tuturor.Nimeni nu i-a spus nimic.S-a asezat repede in banca si s-a apucat de scris.Avea atata incredere ca va fi bine!Dar ea a uitat,pentru moment,ca exista undeva,pastrat pentru ea,esecul.Au trecut orele si i-a sosit randul.Proful exclamase:,,Denisa,la raspuns!’’.Of…intotdeauna o emotionau aceste cuvinte.Simtea fiori.Stia ca a invatat dar I se parea atat de dificil sa se adresesze cu voce tare in fata unui colectiv de elevi!I s-au pus intrebari.Noua la numar.N-a stiut raspunsul decat la doua dintre ele deoarece a avut surpriza sa fie intrebata altceva decat a invatat.Da,esecul s-a produs,iar dezamagirea ei fata de propria persoana ii inunda mintea.S-a ridicat in speranta ca va apuca sa se intoarca pana ca lacrimile sa-I curga ca din izvor.Insa n-a reusit.Toata lumea observase cat e de sensibila.Acum ii era rusine.Si-a luat geanta si a plecat cat ai clipi.Nimic n-ar fi putut-o opri.
Ajunsa acasa,si-a sarutat papagalii,minunatiile alea mici care mai mereu ii aduc zambetul pe buze.Apoi,s-a asezat in fata calculatorului si a pus muzica.Asculta…cu tot trupul…cu toate sentimentele…cu toate simturile.Doar aceasta ii putea oferi linistea de care avea nevoie.Insa ceva i-a distras atentia.S-a intamplat o minune pentru acea zi.A primit din partea omului ei de suflet ajutorul de care avea nevoie pentru un proiect important.Da,se putea nota in calendar.Era singurul lucru bun pe ziua de miercuri.
Oboseala o copleseste in scurt timp si lasand muzica sa mearga incet,se intinde pe patul ei moale si adoarme imediat.Acum e in lumea viselor si nimeni,dar nimeni n-ar putea-o scoate de acolo.E locul ei preferat de cand era mititica.
A dormit aproximativ o ora si jumatate dupa care s-a trezit linistita. Se intoarce la calculator si ochii ei vad ceva neasteptat.El,prietenul de suflet,ii doreste somn usor.Le era dor sa povesteasca,asa ca au inceput prin a se descarca.Altfel,n-ar fi fost posibila o conversatie.Defapt…ea ii povestea si el asculta cu atentie…Ce bine era! Acum, a mai impartit din greutatile sufletului si se simte diferit.
A trecut timpul…trebuia sa plece.Avea treburi prin oras.Si i-a spus si lui asta.I-a mai spus ca simtea nevoia sa scrie si va merge pe cetatuie,unul din locurile sale preferate.El n-a stat pe ganduri.S-a oferit sa vina imediat.Poestile dintre ei oricum nu se terminau niciodata.Si a ramas stabilit.La ora sase si jumatate in locul ei preferat.Ea a plecat repede.I-a luat ceva timp sa-si rezolve aproape toate trebusoarele…si intr-un final a ajuns.Dar nu! A intarziat 45 de minute…ca niciodata.Urca scarile sufland greu si fuge in locul propus.Insa era ocupat de altcineva.Un cuplu frumos isi manifesta tandretea…
Ea s-a gandit unde l-ar putea gasi si i-a venit in minte faptul ca ii povestise despre un loc linistit unde ii placea ei sa scrie.L-a cautat si acolo.Nu l-a gasit.Apoi,intr-un suflet,l-a cautat peste tot.Nu era nicaieri.Of!A intarziat asa de mult incat el n-a mai putut astepta si a plecat…poate chiar inainte cu 2 minute sa apara ea.Dezamagirea ca din nou a gresit a revenit si a coplesit-o.S-a asezat pe o piatra rece…a lasat sa curga 2 lacrimi…iar apoi s-a dedicat scrisului.Trebuia sa-si cante undeva esecul.Acum,era in lumea ei…
Dupa aproximativ o ora isi aminteste de cuvintele lui privind un loc placut, intr-o adancitura.Cum a putut uita sa-l caute acolo?Acum…era mult prea tarziu…si totusi constiinta nu i-a dat pace.S-a ridicat si s-a dus sa verifice in ideea ca poate poate…il va gasi…amintindu-si de o zicala:’’speranta moare ultima’’…Dar era asa cum si-a imaginat.Era altcineva acolo.El oricum nu ar fi avut ce face atata timp…Acum ce-I va spune?Of,cata tristete.
Timpul a zburat.Era ora 8 si jumatate iar ora destul de tarzie, ii indica faptul ca trebuia sa se intoarca acasa.Ii era frig…dar nimic nu se putea compara cu frigul din sufletul ei…nu stia ce s-a intamplat cu ea…dar era atat de diferita…nu-i placea deloc.Dar totusi…un gand o macina mai mult decat orice…Ce o fi simtit el?

Un comentariu: