Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

vineri, 10 iunie 2011

Povestea scufitei prin viata mea



Traia intr-un sat simplu de langa oras;unde oamenii erau ocupati sa-si faca un viitor placut inimii lor.Munceau,construiau,se distrau si incercau sa uite,pe cat posibil,de probleme.Dar cu fiecare moment dedicat unei vieti mai bune,spiritul de multumire se micsora,iubirea pentru persoana de alaturi scadea,bucuria de a darui disparea;si placerile adevarate au fost inlocuite cu cele artificiale.In timpul liber..oamenii se uitau la televizor,mergeau la o bere sau ieseau in orasi cu prieteni de ocazie.
Ea,era demult scarbita de ceea ce a devenit lumea si si-a promis ca nu va face la fel.Insa,desi s-a straduit,n-a putut sta departe de unele ispite. Unul dintre acei oameni condusi de viata mai mult decat de ei insisi,ii cucerea, cate putin,inima. Poate nu era atat de rau ,fiindca observa lucrurile mici pe care ea si le dorea.
A inceput sa petreaca timp cu el,sa-si uite scopul de a se pastra pentru adevarata fericire care era aproape datorita linistii acumulate de-a lungul timpului, si vietii modeste si multumitoare pe care o ducea. Insa,momentele traite cu el si faptele savarsite impreuna,ii furau cate putin din acea liniste.Ea n-a simtit.
A dobandit o fericire temporara si s-a bucurat de ea. A vrut sa o pastreze,chiar daca dura putin..dar parintii ei,oameni cu experienta,ii cunosteau naivitatea si i-au spus cat de periculoasa poate fi.Au sfatuit-o sa renunte pentru binele ei.Dar degeaba.Inima ei a fost deja cucerita de ceva ce urma sa-i faca rau.

Au trecut zile,saptamani,luni si a venit toamna.Stia ce implica acest sezon..doar era anotimpul in care s-a nascut.Oamenii erau incercati de multe forte ale naturii. Au fost multe ploi,tunete si fulgere.Cat vedeai cu ochii..erau siroaie de apa acoperite de o ceatza densa.

A trecut ceva timp de cand nu s-au vazut.Prietenul ei a chemat-o la intalnire.Pe moment,a fost refuzat.Ea insa,era mustrata puternic de constiinta doritoare sa-i vada chipul..si pana la urma l-a chemat intr-un loc retras din padure.A iesit din casa desi inca ploua puternic si a inaintat in graba.Pe masura ce pasea,drumul ii parea tot mai lung.Ah,s-a ratacit.Faptul ca s-a speriat a facut-o sa se simta rau.S-a asezat sprijinita de un trunchi de copac si a rasuflat.A cuprins-o frigul si picioarele i-au ramas intepenite.Asa ca...a mai stat putin.Si-a inchis ochii grei si a asteptat sa treaca timpul.Cand cerul s-a inseninat,a aparut curcubeul care a trezit-o.Dar...ea nu se mai afla in acelasi loc.Era defapt...acasa.Dar cum? o,nu! a visat...dar oare cand a adormit?
S-a grabit sa-si caute iubitul...l-a cautat acasa,in locuri si locuri..dar nu l-a gasit.Atunci,a cazut in genunchi si a plans.Si-a amintit ca fiecare furtuna sau vreme rea isi ia un sacrificiu pentru stricaciunile oamenilor.De data aceasta,sacrificiul a fost iubitul ei,care a asteptat-o pana la capat.
Ea n-a suportat durerea si faptul ca acel loc in care traia,ii tineau amintirile vii si-i trezea frica;asa ca a plecat.
Si-a gasit linistea in singuratate.Desi singuratatea are pericolele ei,acum,nu se mai teme atat de mult.I s-a luat aproape totul.

2 comentarii:

  1. furtuni si ploi vor fi mereu iar in singuratate ele par a fi mai intense,sa provoace chiar si durere.in clee din urma,nu de singuratate avem nevoie,ci de cineva care sa vina la noi sa ne intinda o mana si sa ne traga sub umbrela sa.sub protectia sa.Mereu,alaturi de cineva vom razbi mai usor prin furtunile si greutatile vietii.Impreuna vom putea trece peste orice.de atatea ori de cat va fi nevoie,pana cand,va iesi si soarele pe strada si in sufletele noastre.fara sa ne dam seama k defapt...el a rasarit in noi...atunci cand ne-am intalnit unul pe altul:)

    RăspundețiȘtergere