Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

joi, 4 august 2011

Scrisoare






Dragii mei parinti,

Am venit pe lume plina de nerabdare sa va cunosc…dar nu v-am intrebat daca sunteti pregatiti.A fost foarte devreme,stiu,dar totusi nu v-ati lasat complesiti.M-ati asteptat cu drag si mi-ati povestit…cat de bine mi-e mie in burtica desi stiati ca sunt o incapatanata si n-am sa raman acolo pt vesnicie…cand ati fost obositi si tristi,m-ati intrebat cum e sa nu existi intr-o lume care e mereu stresata ,depinzand de minute si secunde.Dar nu v-am raspuns,ca nu cumva sa va dau impresia ca traiesc intr-un loc prea frumos si sa va aud iar spunandu-mi ca mi-e bine acolo. Va multumesc ca m-ati iubit inca de cand eram acolo..m-ati mangaiat si mi-ati citit povesti…adevarate.
A trecut timpul,mama…si a trebuit sa ma lasi sa vin sa te cunosc.Stiu ca nu ti-a fost usor si mai stiu ca ai izbucnit in lacrimi cand m-ai vazut.Eram atat de micuta si de fragila incat iti era frica sa ma atingi ca nu cumva sa patesc ceva.Dar in cateva secunde ai capatat increderea..ca fiind a ta,sunt puternica si ca ma poti imbratisa.Oh,ce bine era!Moale si cald,rasufland usor peste fata mea,m-ai tinut aproape ceva timp. Erai fermecata de felul in care am prins forma si mai ales,daca-ti seaman putin.Nu te-ai putut convinge prea mult deoarece semanam mai mult cu o franzeluta in forma de omulet care a prins viata.A trebuit sa mai astepti o vreme ca sa poti afla.M-ai adus acasa..un loc sentimental,si mititel,potrivit mie, in care urma sa imi petrec cateva momente din viata.Stiu ca n-am fost tocmai cuminte mama,si c-am plans mult,poate te-am disperat…dar sti…eu n-aveam nevoie de-un pat.Eu aveam nevoie de tine si de tatal meu.Iti multumesc ca atunci cand erai trista imi vorbeai si ma considerai alinarea ta.Iti multumesc ca m-ai luat acasa si m-ai iubit asa.
Taticul meu,tanar si zambaret cand m-ai luat in brate,am simtit ca te cunosc de cand e lumea.Am simtit increderea ta si mai ales,siguranta ca n-am sa fiu deloc neglijata.Asa a fost…m-ai rasfatat cu rost.M-ai adorat si m-ai dansat pan’ am crescut si-ai vrut sa ma faci balerina.ma tineai in picioruse intr-o mana si m-aruncai in sus facandu-ma sa simt ca zbor…doamne ce clipe de dor.Tu mi-ai creat acest izvor…de dorinte curate si frumoase…cum ar fi arta,muzica si capturarea momentelor ce nu mai revin niciodata.
Taticul meu tanar si calator…poate-am uitat sa-ti spun ce dor…mi-a fost cand ai plecat in zori…si n-ai mai venit decat dupa luni de zile in care iti asteptam chipul la geam in fiecare dimineata.Dar sti…totusi iti multumesc..a fost un timp cand am putut sa-mi cunosc mama..si sa o iubesc de 10 ori mai mult.Ne-am apropiat ca sa nu mai fim singure si sa facem ca timpul sa treaca mai usor.Stiu mama..n-a fost usor..a trebuit sa te trezesti de buna dimineata,sa faci cumparaturi,sa-mi faci papa…sa ma imbraci frumos si sa ma duci la gradinita.Dar mi-a fost greu sa sti,sa am atata viata-n capul meu..si sa n-o pot povesti pentru ca acolo nu erau oameni care sa semene cu tine si sa asculte.Abea asteptam sa vi dupa mine si sa ma duci in parc la topoganul meu preferat.Atunci zambeam cu-adevarat si..eram multumita.Desi deseori te vedeam obosita,am incercat sa-ti fiu de ajutor si am fugit sa iti culeg cateva flori.Dar am cazut si ai venit sa ma certi fiindca iar am uitat sa-mi leg sireturile si m-am grabit sa dispar.Da,a fost destul de greu,dar intr-o zi a revenit taticul meu si cea mai mare fericire-am simtit-o chiar eu.Acum stiam ca n-o sa-ti fie chiar atat de greu…c-ai sa te-ndrepti catre un servici si eu…am sa astept ca tata sa vina sa ma ia..de la gradinita.
A mai trecut putin timp si eu…am cunoscut alta lume.O casa noua,prieteni noi si…scoala.N-am vrut sa plang ca mai mereu mi-as fi dorit sa fiu acasa la pieptul tau dar ce sa fac a trebuit sa inteleg…ca joaca s-a cam terminat si eu..am crescut repejor.Mi-era atat de greu sa fac carligele alea numite litere dar m-am straduit si am reusit sa-ti scriu prima scrisoare care in loc sa te faca sa razi,te-a facut sa plangi.Nustiu de am gresit sau nu dar m-am bucurat cand m-ai luat in brate.
Stiu ca v-ati ingrijorat in privinta mea,ca nu imi fac prieteni si traiesc asa…dar nu a fost nimeni de seama mea…erau mai mult copii de gradinita si stiti bine ca in inima mea nu putea oricine intra.V-ati dat cu tipul seama cu cine semanam si mi-a placut s-ascult cum imi imparteati calitatile.Apoi mi-ai daruit si fratiori dar deseori am plans si am zbierat de groaza si de frica c-ati uitat sa ma iubiti ca pana atunci. Uitasem cum am fost si eu si-am incercat sa fiu tot prima eu,sa primesc papa,sa primesc cuvinte , zambete calde si imbratisari.Asa ca m-am bosumflat umpic si mi-am gasit de lucru tinand nasu’ pe sus ca lupu.Dar tu mamica si venit si mi-ai explicat la timpu potrivit cat de peretioasa sunt in ochii tai si ca mereu voi fi asa.Mi-ai spus ca fratiorii mei au nevoie de tine la fel cum am avut si eu la un moment dat si de aceea…eu m-am intimidat ,te-am sarutat si-am ascultat cum inima mea intelege ca timpurile s-au schimbat.
Au plecat anii si s-au ascuns in amintire.Sunt aici acum,am 20 de ani si sunteti mandrii de mine.Iubesc in continuare baletul,arta si muzica dar nu le fel cat iubesc fiecare picatura din voi.Fiecare farama care v-a facut oameni si fiecare sentiment pe care mi l-ati daruit.Iubesc sa va stiu alaturi de mine zi si noapte stiiudu-ma mai bine ca pe-o carte si cunoscandu-mi ochii cand sunt nelinistiti.Iubesc fiecare batatura care si-a lasat amprenta pentru eforturile depuse de a ma tine in viata pe mine si pe fratiorii mei. Va iubesc mai mult decat se poate intelege si mai profund decat suna.Iubesc si ridurile care v-au dat forma de parinti dar nu v-au imbatranit nici o clipa.

Va multumesc din suflet.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu