Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

marți, 17 ianuarie 2012

Nopti prea lungi




Privesc din nou
Un cer intunecat
Ce imi sclipeste-n irisul
Nevatamat.

Ascult iar linistea,
Si-astept minunea
In care,sa imi reprezinti
Lumina.

Visez ca toate-or trece
In uitare
De la o clipa grea,
La dor si asteptare...

Apoi,iau iar vioara
Sa-ti cant
Cat de tacuta-i clipa
In care vreau sa te incant.

Si ce tarziu e ceasul
Care de-o vreme bate,
Aceeasi ora surda...
De doispe jumatate.

Of,cand credeam ca ai trecut,
Clipa pustie;chin nedisparut!

Un comentariu:

  1. acelasi chin ce nicicand nu iti va da pace.acelasi chin ce te apasa. acelasi chin ce iti aduna lacrimile seara de seara, acelasi chin care iti coloreaza viata zi de zi, acelasi chin pentru care ai scris, scrii si vei scrie mereu.

    "sentimetul"

    RăspundețiȘtergere