Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

marți, 10 iulie 2012

Cuvinte inchise.







Poate ca n-am stiut sa ascult timpul,ca sa stiu cand sa ma nasc.Poate ca n-am fost cea mai buna fiica din visele tale.Poate ca m-am temut prea mult sa aleg momente in care sa-ti spun ca te iubesc. Poate ca n-am devenit ceea ce ti-ai dorit.Poate ca n-am ascultat destul vocea constiintei precum am ascultat-o pe cea a inimii.Poate am gresit plecand ochii in fata privirii tale disperate de a-mi creea o viata pe care nu stiu s-o traiesc. Poate ca  nu ti-am apreciat prezenta si zambetele asa cum ti-ai fi dorit.Poate c-ar trebui sa regret ceva si sa repar altceva.Poate ar trebui sa am mai mult curaj sa plec dinaintea tradarii  tale adapostindu-ma in iubire.Dar...tata...ce ma fac eu fara tine? Te-am acceptat sa pot sa te iubesc inainte ca moartea sa mi te treaca in neexistenta.Te-am ascultat fara sa-mi dau seama cand am inteles ca nu trebuia s-o fac si mi-am oprit auzul cand trebuia sa -ti fiu alaturi. Regretul nu-mi va aduce nimic inapoi,stiu sigur. Si mai stiu ca clipele pretioase pe care le-am petrecut impreuna n-am apucat sa le simt,caci au trecut prin viata alergand. Dar sti... ai avut dreptate intr-o privinta.N-am sa te pot uita niciodata,pentru ca nu m-am nascut sa fiu orfana. Poate nu vei vedea asta niciodata,dar,intr-un fel chinuitor...eu te iubesc,tata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu