Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

sâmbătă, 20 octombrie 2012

A trecut..timpul meu

Sunt zile si nopti in care imi urasc inima si as intinde mana sa o scot de acolo.Sunt sigura ca nu m-ar durea atat de tare decat sa ma faca sa mor in fiecare zi din pricina cuvintelor nespuse.Si chiar daca ar durea ar fi pentru cateva secunde. Sunt momente cand nu mai vreau sa fac tot ce inseamna viata..as vrea sa pun stop si sa ramana asa in timp ce viata celorlalti continua.As vrea sa nu simt nimic ca sa nu mai fiu nervoasa pe ce-am facut bine dar vinovat.As vrea sa se termine toate si sa ma lipsesc de bucuriile alea care ar trebui sa acopere aceste suferinte dar se fac nevazute... Nu mai vreau nici un sentiment..vreau doar sa-mi placa si gata.Sau sa nu-mi placa si sa uit. Vreau sa dispar,sa nu mai stiu nimic.Prefer asa,decat sa ma ridic.Nu merita sa ma iert si sa o iau de la capat..am ajuns sa ating acelasi stadiu de N ori.


3 comentarii:

  1. Viața poate fi privită și ca un calvar care încearcă să ne supună zi de zi. Cred că cea mai importantă capacitate a noastră e aceea că ne putem ridica, totuși, când am crezut că suntem înfrânți. Și, astfel, se spune că ne trăim viața: prin căderi și ridicări până la moarte. A te lăsa răpus e o moarte lentă, dureroasă, dar sigură.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai mare dreptate.defapt,am zambit cand am vazut ca ideea pe care ai spus-o aici..am postat-o eu acum cateva secunde in ultimul articol...
      In orice caz,e o adevarata arta sa ne putem ridica dupa fiecare cadere:)

      Ștergere
  2. Mă bucur că, măcar cu ideea mea, te-am făcut să zâmbești :)

    RăspundețiȘtergere