Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

luni, 7 octombrie 2013

Cuvant in vant

Imi spunea cineva foarte apropiat,spre dezamagirea mea, ca cine a ales sa scrie, acela e un om slab. Ei bine, eu cred ca e doar o parere. Ba mai mult, cred cu tarie ca cei care au ales sa scrie sunt oameni puternici, pasnici,cu trairi profunde. Ei pot tine tristetea si furia unei neintelegeri, nedreptati,despartiri, inauntrul lor. Ei pot strange o gramada de feluri de tensiuni intr-un colt al inimii si sa nu-i dea drumul cauzand, la randul lor, durere. Acesti oameni sunt de o valoare mare in special pt ca pot forma din toate acele lupte interioare niste randuri pe care le astern pe o simpla foaie, un blog, o carte.Nu viata e cea vinovata de toate. De obicei, de la oameni primim bomboane sau lamai. Viata e doar frumoasa. Depinde cum o traim.

Totul e dragoste

Te-ai trezit, copil ce-n luna-ti scaldai ochii
Si descult, te-ai repezit la geam
Ti-ai zarit dragostea plecand
Pana in viitorul anotimp.

Pasarile; dragul meu.
Ele te privesc ultima oara anul acesta.
Te repezi in curte,sa le faci cu mana
O privire dulce, cade catre tine
Si un zbor de aripi
Da sa-ti faca vant...
Ai stiut copile
Ca e zi de toamna
Si cu glasul rece,
Ai spus un cuvant:
Revedere!

Speranta ta nu se-odihneste niciodata
Nu-si cauta vreun pat cald;putin somn.
Si de e toamna, e curata.
E verde.Galben.Ce vrei tu.
E curcubeul ochilor tai
Vesnic schimbatori.

E dragoste pamantul de sub tine.
E dragoste cand marea susura-n auz.
E dragoste cand vezi frunza de toamna
Cum dezmiarda obrazul tau in dans de zambet.

E dragoste cand mangai iar apusul
Cu cea mai tainica privire de demult.
E dragoste cand mama-ti canta cursul
Pe care-ai sa-l urmezi crescand.

E dragoste o dimineata gri.
Caci sti ca totul se va intoarce
Si-ai timp sa speri ca vei indragosti
Un fluture,o gaza si o fata
Cu ochii tai mirifici
Si o sti.

E dragoste cand cerul e albastru.
E dragoste cand dai far' sa primesti.
E dragoste cand ploua afara aspru
E dragoste, cand spui un Te iubesc.

vineri, 5 iulie 2013

In profunzimile inimii...

Ajungi inevitabil la un zid in viata.Unul peste care vrei sa cladesti si sa te simti protejat,adapostit. Ai un sentiment de fericire specific oricarui inceput frumos si o speranta aproape stabila. Incepi sa iti deschizi inima inchisa demult si prinsa cu  multe lacate fiind sigur ca desi vor exista furtuni,zidurile vor fi destul de puternice sa te ocroteasca. Ajungi apoi la un moment in care te afirmi ca ai experienta, ca ai dobandit maturitate si intelegi altfel lucrurile. Continui sa-ti clatesti putin cate putin caramida pentru care ai muncit cu draga inima. Ai vise placute, ca in final totul va arata asa cum n-ai indraznit sa-ti doresti. Insa in fiecare noapte cineva vine si iti fura caramida pe care tu ai pus-o atunci cand in sfarsit,dupa mult efort ti-ai permis.Si de fiecare data cand vi si pui alta, iti spui...da,e intr-adevar greu,insa sunt sigur ca voi termina si ma voi bucura de ceea ce am cladit.Si continui sa nu observi zile dupa zile ca munca ta sta in loc. In cateva luni grele de atata asteptat, vine o seara innorata care promite dezastru. Te rogi ca cei pe care-i iubesti ca treaca cu brio peste noapte si sa ti se dea in continuare cele necesare. Intr-adevar. Oamenii incep sa se certe, sa se loveasca din cauza adapostrurilor,sa planga din cauza rautatii lor si mai apoi sa sufere. Incepe sa ploua puternic si crengile copacilor sa-ti bata in geamul de la casuta provizorie. Te temi pentru tine, pentru bunastarea ta, pentru viata ta. Insa cumva trece si noaptea. Primul lucru pe care-l faci cand te trezesti este sa multumesti cerului ca esti in viata si mai apoi alergi spre casuta ta cu sufletul la gura sa vezi daca a rezistat furiilor noptii. Ajuns acolo, o lacrima si o durere in inima iti strapung inima. Jumatate din tot ce ai construit e demolat de zidurile altor cladiri rasturate de vreme. Peisajul a murit, copacii au disparut si pamantul a crepat exact in fata constructiei tale. Te intorci inapoi acasa si te lasi cuprins de ganduri,de tristete si te gandesti cum ai putea reface totul. Iti spui: ''dar fundatia e acolo. Pot incerca din nou''. Iti aduni fortele, cauti cateva motive care sa te faca sa lupti pe langa iubirea ta pentru o femeie frumoasa,de care esti indragostit inca din anii de facultate si careia ai vrea sa-i oferi candva o viata alaturi de tine. In urmatoarele zile te apuci sa cladesti din nou. Faci curatenie, ajuti si cativa vecini si iti cauti iar sperante.

Dupa cativa ani de truda, esti multumit de ce a iesit. Acum te pui la punct cu viata sentimentala si cauti sa inveti romantismul. Binenteles, timiditatea te copleseste si o sa ai mult de exersat. Asa ca incepi sa abordezi oglinda,imaginandu-ti  fata visurilor. Dupa cateva incercari, te hotarasi sa o cauti. Sti bine ca sta la doua strazi de tine dar n-ai mai auzit demult de ea. N-ai salutat-o de anul trecut. Mergi pana la florarie sa cumperi cei mai rosii trandafiri si,pentru inceput, sa-i daruiesti scuzandu-te ca n-ai mai fost demult sa o vezi. Acum te simti increzator si pregatit pentru tot ce viata ti-ar putea oferi. Cioc-cioc. Nu-ti raspunde nimeni. Cioc-cioc. Apoi o voce firava iti spune : intra te rog. Faci pasi maruntei si politicosi inauntru si saruti mana mamei fetei.
-Buna ziua.
-O, ce dragut! De cand sotul meu a murit, nu mi-a mai adus nimeni flori. Sunt pentru mine,nu?
-Mmmm...da. Vi le asez in vaza. [Te simti atat de vinovat ca nici macar nu ai stiut ce s-a intamplat in sat si ca tatal fetei iubite decedase..]
-Spune-mi Angelo, cum de ai venit pe la mine? Nu te-am vazut de mult timp.Foaaaarte mult timp... Asa raman femeile ... singure pana in maduva oaselor. Cand li se duceiubirea vietii,se duc toate.
-Imi pare nespus de rau sa aud asta. Si regret ca nu mi-am dat seama cat de mult timp a trecut.Am fost atat de preocupat.Mi-am facut o casa.
-Oo.Ce baiat harnic! Sunt mandra de tine. Probabil si Elena,fiica mea iubita, ar fi la fel de mandra.
-N-as vrea sa exagerez dar...ma simt aproape implinit. Elena nu e acasa?
-Oohoho...Elena... a plecat anul trecut la trei orase de aici. S-a pomenit un print si pentru ea dupa atata singuratate in suflet.
-Cum? S-a casatorit? [Aici ti se frange inima si ai da buzna sa urlii dar inca mai tii in tine]
-Da, a spus ca probabil nu te vei uita la ea niciodata.
-Dar nu pot sa cred! Eu o iubesc...
-Dragul ''mamii''... nu i-ai prea aratat asta. I-ai aratat ca a uitat de ea.
-Dar...unde e mai exact?Va rog,vreau sa vorbesc cu ea.O sa merg acum,repede.
-Angelo,ea e  fericita acum.S-a impacat cu gandul.Te-a parasit in inima ei. Imi pare rau ca trebuie sa-ti spun eu asta.
-nu pot sa cred...[si pleci capul,saruti mana doamnei,ii spui sanatate si te izolezi in noua ta casuca].

Privesti...si totul e gol.Dupa atata efort,dupa atata speranta, viata ti-a dat cea mai urata lovitura. Sti ca trebuia sa mentii macar o amabilitate constanta cu ea, sti ca trebuia sa-i dai si ei una din sperantele tale sti ca ai gresit total si degeaba iti reprosezi. Iti spui descurajat: '' Am invatat ca oricat de matur si experimentat te consideri, viata are intotdeauna un plan de rezerva sa-ti arete cat de naiv esti. Nu exista siguranta inca. Nu exista asteptari indelungate. O inima franta se refugiaza. Dar eu am murit.''

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Un mare pas

Vine o zi in care devii tu insuti. E inca departe dar sti ca se apropie. Ai fost cine ai vrut,ai copiat,ai imprumutat,ai cautat ceva si nu stiai ce. Iti lipsea mereu o piesa din puzzle si n-o gaseai oricat ai fi cautat. Apoi, a venit singura. Devii multumit si nu sti de ce,te schimbi fara sa trebuiasca sa permiti asta. Nimeni nu te intreaba nimic. Mentalitatea se schimba, nu te mai astepti la un ocean de fericire ci doar la liniste si intelegere. Dar dorinta nebuna de a fi iubit ramane acolo.Mereu.

Te trezesti intr-o diminineata ca pasesti pe niste scari umede pe care candva ai plans ,iar acum totul iti e bine. Sti ca momentul se va termina si ca in viata reala nici macar nu te-ai opri sa-l simti. Stai si inspiri profund, si-ti iei o farama de timp sa te privesti in oglinda. Nu e nimic special,doar iti place. De parca ar fi putin lucru. Nu te mai intrebi cum a trecut timpul,cum ai ajuns aici si de ce sau ce o sa faci peste cateva minute. De data asta esti al tau. Esti un om important.Nu pentru lume ci pentru cine te pretuieste. Nu mai ai nevoie sa-ti desenezi zambetul.Vine instant cand iti amintesti sa fi multumit.

Am invatat ca nu oferi decat ceea ce primesti si in general,de la oameni, primesti putin iar asteptarile sunt intotdeauna prea mari.O mare greseala. De acolo atata nemultumire.Am invatat de altfel ca viata e o lectie continua de maturizare, de cedare in fata imposibilului si de cultivare a calitatilor pe care nici nu te gandeai ca va trebui sa le manifesti. Nu e o problema cand te simti mic. E o problema cand te simti prea mare. Mandria aceea nu si-a gasit inca tratament. Cand te simti mic,vezi lucrurile la inaltimea aceea si e tot ce conteaza. Fiindca orice ati spune, lucrurile mici fac viata frumoasa.

[Mi-era dor...][Fiti blanzi cu voi,momentul vine in fata fiecaruia. La un moment dat veti inceta sa faceti ceea ce face lumea si veti avea o opinie.O cale. O altfel de putere.]


miercuri, 20 martie 2013

Ti-ar mai pasa?

Daca ti-as spune ca-mi fug anii,te-ai opri putin din drum sa ii prinzi? Daca ti-as spune ca ma doare si ma mistuie pe dinauntru tot ce simt pentru tine, ai face ceva sa ajuti aceasta dragoste sa se faca bine? Daca ti-as relata lacrimile mele apuse pe perna, ti-ai intinde buza sa le saruti? Daca ti-as spune cat de rau am inghetat in noptile in care te faceai pirdut singur in patul tau, ai da timpul innapoi sa ma fi incalzit macar o noapte? Daca ti-as spune tot ce simt,tot ce ma face fericita si cat de mult ma striveste emotia de a te vedea, mi-ai promite de maine o viata impreuna? Spune-mi iubitule,ar conta un sentiment cazut din inima mea? Spuneai candva ca orice dorinta a mea e aur inaintea ta. Sunt constienta ca,cuvintele oamenilor sunt mult prea mari pentru puterile noastre dar iubitule, oare ti-ar pasa macar?

Daca ti-as spune ca mi-am supus inima viselor de a fii cu tine si inca lupt cu ea sa ramana plecata, m-ai aprecia cateodata? Daca ti-as marturisi pacatele gandurilor mele in care te vedeam mult mai tandru,m-ai ierta? Daca ti-as desena drumurile pe care am alergat in noapte sa-ti soptesc iubirea mea, ai privi zambind spre ele? Daca as rosti un alt ''te iubesc'' ar mai insemna ceea ce insemna la inceputuri? Mai ai scantei in ochii tai albastrii cand fiinta mea se oglindeste in ei? Mai simti ceva cand mainile noastre se lovesc din greseala incercand sa se evite? mi-ai spune o vorba tandra daca ai afla ca lipsa ei ar mai ucide o particica din mine? Te rog,m-ai mai iubi asa?


luni, 18 februarie 2013

Picuri de roua

Daca-ai sti ca te caut in noapte disperata ,ai veni sa ma imbratisezi? Daca ai sti ca te striga si gandul sa-i dai caldura vorbelor frumoase de dinainte de culcare, ai veni sa mi le rostesti? De ce revin la dor? De ce avand putere, cedez de tot in fata gandului de a fii cu tine, acum,maine,vesnic? De ce nu pot sa reunt pur si simplu la nevoia de dragoste precum renunt la alte lucruri? De ce am zile perfecte si totusi constiinta mea nu le caracterizeaza fiind asa, doar pentru ca tu nu ai fost acolo? De ce te iubesc atat de intens desi tot ce ai facut a fost sa ma cauti si sa vrei sa ma pastrezi? De ce m-am provocat singura in fata dragostei iar ea a pus stapanire pe mine ?

Imi amintesc de  o perioada hazlie din viata de adolescenta. In momentul acela nu existau clipe de domino... nu existau obligatii, nu existau iubiri care sa ramana. Exista un grup de oameni cu care obisnuiam sa-mi petrec timpul razand, auzind cum mi se repeta fraza '' razi prea mult.opreste-te''. Desi ma deranja, iubirea pentru ei imi impiedica orice sentiment negativ. II iubeam pe toti la fel, nestiind ca intr-o zi ne vom privi ca niste straini.Nu aveam limite in ce privesc planurile de viitor.Defapt, in mintea mea exista doar acel moment si doar ei,noi, acolo. Acum totul se schimba,sau s-a schimbat deja,picurand printre crengutele amintirilor cate un picur din roua de atunci. Acum nu mai exista doar momentul in sine...exista planuri de viitor,exista speranta de a nu pierde,ori a avea ceva mai bun. Exista temeri care se transforma in domino de cate ori ceva precum afectiunea pune un semn de intrebare in fata viitorului. Va mai fii acolo? Ma va iubi la fel? Va avea nevoie de mine? Vor fi momente placute? Va fi bucurie? Vor fi momente in care sa ne intalnim privirile spunandu-ne ceva frumos? Vom apuca sa ne tinem de mana imbatranind impreuna? Va exista o prima impacare dupa prima cearta? Va exista un timp pt noi? Vom fi cei mai buni prieteni?

Toate par lucruri atat de neinsemnate. Si toate isi gasesc sensul abea cand iti pare rau de ceva precum un timp irosit,abea cand stiai ca putea fi altfel...si va fii prea tarziu.De asta ma tem.

miercuri, 23 ianuarie 2013

O clipa de foc

Ai simtit vreodata ca tot ce-ti doresti intr-un anumit moment,sau pt o viata, e sa ai in fata persoana pe care o iubesti? Ti-ai simtit trupul iesind din propria-i minte si dorindu-si nedreptati,ori placeri fanteziste? Daca da, cum i-ai putut rezista? Ai simtit vreodata focul acela nestins, de femeie dornica sa iubeasca, dar sa nu-i fie permis? Te-ai simtit beata de pasiune si indragostita de viata mai mult ca alteori?
E interesant ca mi-am dorit fericirea,mi-am cautat-o, si mi-am gasit-o cand am incetat s-o caut...iar acum, cand am gasit-o in dragoste, n-am cum sa-i dau drumul. Uneori e groaznic sa iubesti.De multe ori, e dificil sa fii femeie. Esti guraliva,neinteleasa,absurda,nebuna...si toate astea pt simplul fapt ca iubesti,iar inima din tine cere dragostea pe care n-o vede nimeni. Nu e vorba de atingerea unor trupuri precum e vorba de trairea unor stari impreuna,de cuvinte frumoase,de intelegere...de placut.

 Si totusi,nici cuvintele nu ma inteleg...

duminică, 13 ianuarie 2013

Asteptari nesfarsite

Cui ii pasa de oameni? Carui suflet ii e mila de franghiile altui suflet? Ce fel de persoana se intereseaza de inima celuilalt mai mult decat de propriile lui placeri nonvalorice?
Cine vine sa te imbratieseze atunci cand nu mai poti zambi? Cine te intreaba cum mai esti tu,acolo in interiorul tau nevazut de altii? Unde iti gasesti puterea cand in inima ta totul se regaseste intr-o ruina, unde razboaiele se dau continuu si n-ai timp sa cladesti?
Nu e nimeni,nu-i asa? Nici unul nu facem asta... si murim asa,singuri in interior,asteptand ca altii,tot altii, sa faca primul pas.

Suntem atrasi de bine si de muzica atunci cand tanjim dupa stari minunate. Suntem atrasi de singuratate atunci cand suferim pentru ca nu ne gasim linistea in inima nimani,nici macar a celui mai bun prieten. Stim ca la un moment dat sentimentele noastre rostite catre altii vor exploda din tacere in cuvinte si vom fi desoperiti si lasati goi. Apoi traim cu urmele fiecarei tradari de acest gen si nu ne mai apreciem viata. Visam la miracolul ca cineva sa ne descopere si sa ne vindece cu timpul. Cand apare cineva, ne temem sa nu plece din cauza partilor nespuse din noi si in loc sa ne deschidem, ne ascundem mai tare si...ne convingem ca suntem altcineva. Cineva care ii place persoanei de langa noi,ca intreg. Trec anii, si moment dupa moment, adevarata personalitate iese la suprafata si suntem tot mai putin apreciati. Ni se reproseaza aceasta si scadem ca valoare in ochii persoanei iubite. Ne gasim in autocondamnari si in nonsensuri si ne-ntrebam de ce traim? Apoi, prin fata noastra trece o viata in care am luptat sa fim altcineva si am uitat de valorile calitatilor construite in timp, de dragoste, de a indragosti si a fii indragostit, de a fi mai intai om si a trai. Am uitat de viata si de schimbari asteptand tot urmatoarea zi in care ''va fii mai bine''.
Dar cu toate acestea...oamenii nu se opresc.Se grabesc mai mult ca niciodata.