Momentul in care mi-am dat voie sa ma descopar,a fost amprentat aici,precum o carte vie;in care s-au asternut cu grija,felurite sentimente...statornice sau nu,inaltatoare sau daramatoare,reale ori fanteziste...in care inima s-a prabusit...si a inviat :)

vineri, 5 iulie 2013

In profunzimile inimii...

Ajungi inevitabil la un zid in viata.Unul peste care vrei sa cladesti si sa te simti protejat,adapostit. Ai un sentiment de fericire specific oricarui inceput frumos si o speranta aproape stabila. Incepi sa iti deschizi inima inchisa demult si prinsa cu  multe lacate fiind sigur ca desi vor exista furtuni,zidurile vor fi destul de puternice sa te ocroteasca. Ajungi apoi la un moment in care te afirmi ca ai experienta, ca ai dobandit maturitate si intelegi altfel lucrurile. Continui sa-ti clatesti putin cate putin caramida pentru care ai muncit cu draga inima. Ai vise placute, ca in final totul va arata asa cum n-ai indraznit sa-ti doresti. Insa in fiecare noapte cineva vine si iti fura caramida pe care tu ai pus-o atunci cand in sfarsit,dupa mult efort ti-ai permis.Si de fiecare data cand vi si pui alta, iti spui...da,e intr-adevar greu,insa sunt sigur ca voi termina si ma voi bucura de ceea ce am cladit.Si continui sa nu observi zile dupa zile ca munca ta sta in loc. In cateva luni grele de atata asteptat, vine o seara innorata care promite dezastru. Te rogi ca cei pe care-i iubesti ca treaca cu brio peste noapte si sa ti se dea in continuare cele necesare. Intr-adevar. Oamenii incep sa se certe, sa se loveasca din cauza adapostrurilor,sa planga din cauza rautatii lor si mai apoi sa sufere. Incepe sa ploua puternic si crengile copacilor sa-ti bata in geamul de la casuta provizorie. Te temi pentru tine, pentru bunastarea ta, pentru viata ta. Insa cumva trece si noaptea. Primul lucru pe care-l faci cand te trezesti este sa multumesti cerului ca esti in viata si mai apoi alergi spre casuta ta cu sufletul la gura sa vezi daca a rezistat furiilor noptii. Ajuns acolo, o lacrima si o durere in inima iti strapung inima. Jumatate din tot ce ai construit e demolat de zidurile altor cladiri rasturate de vreme. Peisajul a murit, copacii au disparut si pamantul a crepat exact in fata constructiei tale. Te intorci inapoi acasa si te lasi cuprins de ganduri,de tristete si te gandesti cum ai putea reface totul. Iti spui: ''dar fundatia e acolo. Pot incerca din nou''. Iti aduni fortele, cauti cateva motive care sa te faca sa lupti pe langa iubirea ta pentru o femeie frumoasa,de care esti indragostit inca din anii de facultate si careia ai vrea sa-i oferi candva o viata alaturi de tine. In urmatoarele zile te apuci sa cladesti din nou. Faci curatenie, ajuti si cativa vecini si iti cauti iar sperante.

Dupa cativa ani de truda, esti multumit de ce a iesit. Acum te pui la punct cu viata sentimentala si cauti sa inveti romantismul. Binenteles, timiditatea te copleseste si o sa ai mult de exersat. Asa ca incepi sa abordezi oglinda,imaginandu-ti  fata visurilor. Dupa cateva incercari, te hotarasi sa o cauti. Sti bine ca sta la doua strazi de tine dar n-ai mai auzit demult de ea. N-ai salutat-o de anul trecut. Mergi pana la florarie sa cumperi cei mai rosii trandafiri si,pentru inceput, sa-i daruiesti scuzandu-te ca n-ai mai fost demult sa o vezi. Acum te simti increzator si pregatit pentru tot ce viata ti-ar putea oferi. Cioc-cioc. Nu-ti raspunde nimeni. Cioc-cioc. Apoi o voce firava iti spune : intra te rog. Faci pasi maruntei si politicosi inauntru si saruti mana mamei fetei.
-Buna ziua.
-O, ce dragut! De cand sotul meu a murit, nu mi-a mai adus nimeni flori. Sunt pentru mine,nu?
-Mmmm...da. Vi le asez in vaza. [Te simti atat de vinovat ca nici macar nu ai stiut ce s-a intamplat in sat si ca tatal fetei iubite decedase..]
-Spune-mi Angelo, cum de ai venit pe la mine? Nu te-am vazut de mult timp.Foaaaarte mult timp... Asa raman femeile ... singure pana in maduva oaselor. Cand li se duceiubirea vietii,se duc toate.
-Imi pare nespus de rau sa aud asta. Si regret ca nu mi-am dat seama cat de mult timp a trecut.Am fost atat de preocupat.Mi-am facut o casa.
-Oo.Ce baiat harnic! Sunt mandra de tine. Probabil si Elena,fiica mea iubita, ar fi la fel de mandra.
-N-as vrea sa exagerez dar...ma simt aproape implinit. Elena nu e acasa?
-Oohoho...Elena... a plecat anul trecut la trei orase de aici. S-a pomenit un print si pentru ea dupa atata singuratate in suflet.
-Cum? S-a casatorit? [Aici ti se frange inima si ai da buzna sa urlii dar inca mai tii in tine]
-Da, a spus ca probabil nu te vei uita la ea niciodata.
-Dar nu pot sa cred! Eu o iubesc...
-Dragul ''mamii''... nu i-ai prea aratat asta. I-ai aratat ca a uitat de ea.
-Dar...unde e mai exact?Va rog,vreau sa vorbesc cu ea.O sa merg acum,repede.
-Angelo,ea e  fericita acum.S-a impacat cu gandul.Te-a parasit in inima ei. Imi pare rau ca trebuie sa-ti spun eu asta.
-nu pot sa cred...[si pleci capul,saruti mana doamnei,ii spui sanatate si te izolezi in noua ta casuca].

Privesti...si totul e gol.Dupa atata efort,dupa atata speranta, viata ti-a dat cea mai urata lovitura. Sti ca trebuia sa mentii macar o amabilitate constanta cu ea, sti ca trebuia sa-i dai si ei una din sperantele tale sti ca ai gresit total si degeaba iti reprosezi. Iti spui descurajat: '' Am invatat ca oricat de matur si experimentat te consideri, viata are intotdeauna un plan de rezerva sa-ti arete cat de naiv esti. Nu exista siguranta inca. Nu exista asteptari indelungate. O inima franta se refugiaza. Dar eu am murit.''

Un comentariu:

  1. Aceasta povestioara imi aduce aminte o alta citita acum muuult timp. Ii spunea "EL si EA" . Poate intamplator sa nu, dar si acolo era vorba de un personaj Angelo. Poate ma insel, sau poate nu.Ba stai, cei doi erau Mark si Theea. Mark nu Angelo. O povestioara cu multe ziduri ridicate care in final se darama.
    Vine vremea cand acele ziduri u mai trebuie sa existe iar cel ce reuseste sa creeze noi ziduri alaturi de tine si nu inafara lor, va reusi sa iti dea siguranta de care orice femeie are nevoie. Acea siguranta e rasplatita in timp cu copilasi si bunastare in familie. O familie lupta impreuna pentru fiecare zambet, impotriva tuturor greutatilor. In ciuda faptului ca nu am mai vorbit demult, stiu ca esti pe un drum pe care "azi" e tot mai greu sa pornesti. Un drum frumos presarat cu multe bucurii dar si greutati, dar un drum care te face om. Un barbat are nevoie de o femeie, la fel cum o femeie are nevoie de un barbat care sa ii fie alaturi. Ridica-ti capul si porneste la drum.
    Nu singura ci impreuna cu barbatul ales inimii tale.

    :)

    PS: "ai" mancat o litera ;))

    Toate cele bune.

    RăspundețiȘtergere